Vreme anormal de rece în toată țara. Zonele unde va ninge

Sursa foto: digi24.ro

Meteorologii anunţă înmulţirea ninsorilor în weekend, iar vremea deosebit de rece începe de vineri, când temperaturile vor scădea.

Vremea va fi anormal de rece în toată ţara, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 2 grade în regiunile sudice. Norii vor aduce câţiva fulgi de zăpadă prin vest, nord şi centru, precum şi la munte, iar vântul va rămâne activ pe creste, pe litoral şi în Moldova.

Ninsorile se vor înmulţi de sâmbătă noapte şi vor cuprinde, la început vestul, centrul şi nordul ţării, apoi, duminică şi celelalte zone. Luni, va mai ninge slab doar prin estul, sudul şi parţial prin centrul ţării. Frig va fi însă peste tot. Temperaturile se vor menţine sub zero grade pe timpul zilei în majoritatea regiunilor, iar dimineaţa va fi ger în special în nord-vestul şi în centrul ţării.

La munte, gerul va pune stăpânire pe toate masivele noaptea, iar ziua se va menţine în special la altitudini mari. Ninsorile vor fi slabe până mâine seară, apoi se vor intensifica în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Duminică, ele vor fi prezente în tot spaţiul montan. Pe creste va fi viscol, iar riscul de avalanşe va rămâne foarte ridicat.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here