Bărbat în vârstă de 32 de ani, răpus de gripa porcină

Gripa porcină mai face o victimă, de această dată în Timiș. Un bărbat de 32 de ani, internat la Spitalul Județean din Timișoara a murit, după ce a contactat virusul gripal AH1N1. A fost internat la terapie intensivă, iar medicii au încercat sa îl stabilizeze, însă trupul bărbatului nu a mai rezistat.

Bărbatul de 32 de ani era din județul Arad. A fost internat mai întâi la Spitalul Județean de acolo, însă medicii au decis să îl transfere la Spitalul Județean din Timișoara pentru că starea sa se agravase. A ajuns acolo în 29 decembrie.

Timp de câteva zile medicii au încercat să îl stabilizeze, montându-i și un plămân artificial. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul de 32 de ani a pierdut lupta cu viața și a decedat ieri din cauza unor complicații.

Acesta era căsătorit și nu avea copii.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here