ALERTĂ: Ecaterina Andronescu vrea o nouă lege: toți copiii de clasa I vor fi afectați!

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că vrea ca şi elevii din clasa I să poată fi lăsaţi repetenţi.

Aceasta a susţinut că vrea să fie schimbate prevederile legale în acest sens.

„Din păcate este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenţi, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a şi atunci constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze şi 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa aa VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prin lege şi fişa postului profesorului”, a declarat ministrul Educaţiei, într-o emisiune de la Digi 24.

De altfel, Ministrul Educaţiei a anunţat în luna decembrie că va concepe propriul proiect în domeniul educaţiei, pe care îl va supune dezbaterii la sfârşitul acestei luni.

”Eu vreau să lansez un draft de lege probabil spre sfârşitul lunii ianuarie ca să fie în dezbatere din ianuarie până în martie şi sigur, vreau să discut cu toată lumea: cu grupurile parlamentare, cu profesorii, cu părinţii, cu toată lumea”, a declarat Andronescu, potrivit Agerpres.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here