Un autoturism cu cinci persoane, printre care un copil de 4 ani, s-a răsturnat în Olt, pe DJ 546

Un autoturism în care se aflau cinci persoane, printre care un copil de patru ani, s-a răsturnat pe Drumul Județean 546, între localitățile Brebeni și Coteana.

Evenimentul rutier a avut loc după ce șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, potrivit polițiștilor.

„Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Brebeni s-au deplasat la faţa locului. Din primele verificări, se pare că un bărbat în vârstă de 28 de ani, din orașul Drăgăneşti-Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 564, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă, motiv pentru care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în afara părţii carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, a mai precizat reprezentanta IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here