România lovită de iarnă: Zeci de accidente din cauza poleiului de pe străzi. Drumuri închise şi întârzieri de zeci de minute pe calea ferată

Zăpada şi ploaia îngheţată au făcut ravagii pe şosele. Zeci de accidente au avut loc în decurs de doar o zi din cauza gheţii, a viscolului şi a ninsorii. Mai multe drumuri sunt închise, iar trenurile au şi ele întârzieri de zeci de minute.

Unul dintre cele mai lovite judeţe de ploaia de gheaţă este Buzăul. Pe drumul naţional 2, şoferii nu au reuşit deloc să controleze maşinile şi au ajuns în şanţurile de pe marginea şoselei.

În apropiere de localitatea Greabănu, un microbuz cu cinci pasageri s-a răsturnat după ce autovehicolul a derapat pe şosea. Din fericire, doar un călător a fost rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tot în aceeaşi zonă, doar câteva minute mai târziu, un şofer a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autoturism. Impactul a fost atât de puternic încât maşina lovită a fost aruncată în alt autoturism. Ca prin minune, toţi cei implicaţi în accidentul în lanţ au scăpat fără nicio rană.

Iar lângă comuna Oreavu, un şofer turc a scăpat tirul pe care îl conducea de sub control şi a ajuns în şanţ.

Şi în judeţul Brăila, poleiul şi-a făcut simţită prezenţa. O cisternă plină cu kerosen a derapat şi s-a răsturnat într-un şanţ. Pompierii au ajuns imediat la locul accidentului şi au izolat zona de frica unei explozii. Din fericire, nu au existat scurgeri de combustibil, iar cisterna a fost repusă pe roţi.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here