Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie a candidaţilor care vor fi desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror-șef european, se arăta într-un comunicat de pe pagina oficială a instituţiei, de vineri, asta deși România are deja un candidat, în speţă pe Laura Codruța Kovesi.
În plus, criteriile de selecție ale Ministerului Justiției nu coincid cu cele ale Comisiei Europene.
„În temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 8 /2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), (…) Ministerul Justiţiei lansează procedura de selecţie a candidaţilor desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror european”, a precizat Ministerul Justiţiei în comunicat.
De precizat este faptul că persoana care ocupă funcţia de procuror-șef european nu este numită, ci este aleasă în baza unui proces de selecţie. Iar criteriile de selecţie au fost afișate pe pagina Comisiei Europene încă de pe 21 noiembrie 2018.
Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei a inițiat de abia acum procedura de selecție, candidații putând depune dosarele până la data de 14 martie 2019, ora 17:30. În urmă cu câteva zile a avut loc un prim vot, indicativ însă, cu privire la cine ar trebui să ocupe funcţia de procuror-sef european. În urma acelui vot Laura Codruța Kovesi a ieşit pe locul doi. Votul nu este final.
De asemenea, la concurs poate participa orice persoană, atâta timp cât îndeplineşte criteriile enumerate de Comisie.
Ministerul Justiţiei intenţionează să selecteze trei candidaţi, care să fie incluşi pe o listă cu trei candidaturi pe care ulterior să o înainteze Consiliului Uniunii Europene.
Foto: Criteriile de selecţie afişate de Comisia Europeană (sursă foto: Comisia Europeană)
Foto: Criteriile de selecţie afişate de Ministerul Justiţiei (sursă foto: Ministerul Justiţiei)
Sursa: b1.ro