Frans Timmermans, despre întâlnirea cu Liviu Dragnea: Nu știu dacă chiar crede ceea ce spune

Sursa foto: b1.ro

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, face noi precizări cu privire la întâlnirea pe care a avut-o cu liderul PSD, Liviu Dragnea, la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES) de la Madrid. 

Oficialul european a declarat pentru Politico.eu că a fost ”foarte strict și foarte clar” în discuția cu Dragnea, informează G4 Media.

”Vrea să discute cu noi, nu vrea să părăsească familia socialiștilor, vrea ca posibilele neînțelegeri să fie rezolvate. În următoarele săptămâni vom vedea dacă putem face asta”, a declarat Frans Timmermans.

Socialistul european a vorbit și despre relația Comisiei Europene cu România, precizând că liderul PSD le-ar fi spus jurnaliștilor de la București cu toate problemele au fost deja rezolvate.

”Din păcate nu e așa”, a spus Timmermans.

”Nu știu ce se va întâmpla. Totodată, nu știu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”, a mai precizat oficialul european.

La Madrid Dragnea a avut o discuție și cu Udo Bullmann, șeful facțiunii socialiste din Parlamentul European. Ulterior, Bullman a precizat, tot pentru Politico.eu, că i-a cerut explicații liderului PSD cu privire la investigația deschisă în România pe numele lui Frans Timmermans.

”L-am confruntat pe Dragnea în legătură cu investigația penală împotriva lui Timmermans. E absurd, firește că a trebuit să discutăm despre asta… Am fost clari: cine vrea să fie parte din familia noastră trebuie să respecte statul de drept”, a spus Udo Bullmann.

Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din Justiției, inventată de PSD, a trecut la anchetarea oficialilor europeni. Secția condusă de Adina Florea, procurorul impus de Tudorel Toader,  îl va cerceta acum și pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Dosarul penal deschis la Bucureşti pe numele înaltului oficial european vine după o plângere depusă de un site apropiat Partdiului Social Democrat și are ca obiect modul în care a fost redactat raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here