Premieră în România. O pacientă infectată în spital va primi daune morale de 50.000 lei

O femeie infectată cu o bacterie periculoasă în maternitatea în care a născut şi-a găsit dreptatea în instanţă.

Spitalul a fost obligat să-i plătească daune în valoare de 50 de mii de lei. Vorbim despre o premieră în România.

Femeia a fost infectată cu stafilococ la Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea. Sentința, pronunțată inițial de Judecătoria Oradea, a fost menținută și de Tribunalul Bihor.

Femeia a fost internată în mai 2013, la maternitatea din Oradea, unde a născut prin cezariană. Deşi atunci nu figura cu vreo problemă de sănătate, analizele efectuate în timpul internării au arătat că pacienta era infectată cu un stafilococ.

Starea de sănătate a femeii s-a îmbunătăţit abia la cinci luni de la naştere, după ce a mai suferit o intervenţie chirurgicalã la un alt spital.

Infecţia avansase într-un grad foarte ridicat, ajunsese chiar la nivelul organelor interne. Vorbim de o mamă care tocmai născuse, a avut impedimente în alăptarea copilului, în a-şi ţine copilul în braţe. A fost un chin pentru dumneaei…”, spunea anul trecut Ioana Ţenţ, avocata reclamantei.

În 2016 femeia a dat în judecată spitalul, iar după 2 ani magistraţii au dat verdictul, în primă instanță: pacienta trebuia să primescă despăgubiri în vaoare de 50.000 de lei.

Tribunalul Bihor a menținut această decizie.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here