Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, luni, că, până la finalul lunii martie, ar trebui să voteze solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Liviu Dragnea a fost întrebat, luni, ce părere are despre faptul că, la propunerea a patru parlamentari PSD, Biroul Permanent al Senatului a amânat din nou votul pentru solicitarea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu şi a spus că ar trebui să se voteze mai repede.
”Eu cred că până la sfârşitul lunii martie ar trebui să se voteze şi o să vorbesc şi cu colegii mei”, a spus Dragnea.
Când i s-a atras atenţia că votul a fost deja amânat pentru luna aprilie, Dragnea a reiterat: ”Poate până la sfârşitul lunii martie ar trebui să se voteze. O să le spun colegilor mei părerea mea”.
De asemenea, răspunzând unei întrebări, Dragnea a spus că parlamentarii PSD sunt ”suficient de maturi ca să voteze singuri”.
DNA a transmis, în 7 noiembrie, Senatului cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, acesta apreciind că este un demers politic şi exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”.
Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore
Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.
X Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informații și/sau obținerea accesului la informația stocată în dispozitivul dumneavoastră pentru a permite website-ului să funcționeze, pentru a personaliza conținutul și anunțurile publicitare afișate în funcție de interesele și/sau profilul dumneavoastră, pentru a vă oferi funcționalități aferente rețelelor de socializare și pentru a analiza traficul pe website. De asemenea, transmitem datele personale colectate, despre modul în care utilizați website-ul nostru, către Vendor-i parteneri (rețelele de socializare și agențiile de publicitate partenere, precum și furnizorii noștri de servicii de date analitice). Prin click pe “DA, ACCEPT TOATE”, acceptați folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implică inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informațiilor de către Vendor-ii cu care colaborăm. Prin click pe “NU, VREAU SĂ MODIFIC SETĂRILE INDIVIDUAL” puteți schimba preferințele în mod individual, mai puțin cele legate de cookie strict necesare pentru funcționarea website-ului. Mai multe detaliiDA, ACCEPT TOATESetări cookie