Acțiuni de amploare ale polițiștilor din Olt, de marți noaptea, pe străzi. Atenție, toate radarele vor fi în funcțiune

Polițiștii rutieri din Olt au derulează, începând de marți noaptea și toată ziua de miercuri, până la ora 24.00, mai multe acțiuni vizându-i pe șoferii care depășesc viteza legală.

Oamenii legii acționează cu mai multe aparate radar pe drumurile naționale și în orașele din județ.

Totul are loc în cadrul inițiativei „Speed Marathon”, o acțiune-gigant pentru depistarea şoferilor vitezomani care are loc, în același timp, în 26 de ţări din Uniunea Europeană.

„Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive. Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. Polițiștii vor folosi toate aparatele radar disponibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Speed Marathon, cunoscut și sub denumirea „Slow Down Europe’ (Încetinește, Europa!), este o inițiativă organizată de Rețeaua Europeană a Poliției Rutiere (TISPOL). Prima acțiune de acest gen a avut loc în aprilie 2015, prin colaborarea a 22 de state europene, printre care și România.

Anul acesta, 30 de state europene și-au anunțat participarea la Speed Marathon, România fiind pe listă și de această dată.

Conceptul presupune punerea în funcțiune a tuturor aparatelor radar din statele participante, simultan, timp de 24 de ore, pentru a opri șoferii vitezomani și a preveni accidentele rutiere grave. Acțiunea va începe în această noapte, la ora 0:00, și este programată să se desfășoare până la finalul zilei de miercuri. În această perioadă, teoretic, toate radarele din România vor funcționa în același timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.