Grupare din Olt specializată în proxenetism și cămătărie, desctructurată. Printre cei audiați se numără și un polițist

Sursa foto: b1.ro

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT din Olt au efectuat, miercuri dimineață, 32 de percheziții pe raza mai multor localități din Olt, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de persoane, proxenetism și cămătărie. 78 de persoane au fost duse la audieri, printre acestea numărându-se și un polițist de la Biroul Rutier Caracal. 

Descinderile au avut loc pe raza municipiului Caracal și a comunelor Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare.

În urma cercetărilor, a reieşit faptul că, începând cu anul 2014, mai multe persoane violente ar fi constituit un grup infracţional organizat. Acestea acordau împrumuturi cu dobânzi între 20-100% lunar, iar pentru a recupera sumele de bani, recurgeau la ameninţări, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal a persoanelor vătămate.

„De asemenea, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi transportat în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei”, se arată într-un comunicat al Poliției.

78 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare, şantaj, proxenetism, cămătărie.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Serviciul Operațiuni Speciale, Serviciul Județean de Protecție Internă și Serviciului Județean Anticorupție.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul cadrelor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Dolj, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here