Incendiu la Notre Dame: Coroana de spini a lui Iisus şi mantia lui Ludovic al IX-lea au fost salvate

Sursa foto: romaniatv.net

Coroana de spini a lui Iisus și mantia lui Ludovic al IX-lea, salvate din incendiul teribil de la Notre Dame. 

Pompierii au reuşit, luni noapte, să salveze valoroase lucrări de artă care se aflau în catedrala Notre-Dame, unde pompierii încă acţionează.Apel internaţional de strângere de fonduri.

Pompierii au reuşit, luni noapte, să salvezi valoroase lucrări de artă care se aflau în catedrala Notre-Dame, unde pompierii încă acţionează. Preşedintele Emmanuel Macron a transmis că „vom recontrui această catedrală împreună”, iar un apel internaţional de strângere de fonduri pentru asta a fost lansat.

Cei aproximativ 600 de pompieri care au acţionat pentru a stinge incendiul au reuşit să salveze structura construcţiei gotice vechi de 850 de ani, inclusiv două turnuri, după ce spirala şi acoperişul s-au prăbuşit arse.

Echipele de urgenţă au salvat şi valoroase lucrări de artă şi obiecte religioase, inclusiv ceea ce se spune a fi „coroane de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare, care era păstrată înăuntrul catedralei construite în secolele 12 şi 13.

O mantie, pe care Ludovic al IX al Franţei ar fi purtat-o când a adus coroana de spini la Paris, a fost, de asemena, salvată.

„Au putut fi salvate şi depozitate într-un loc sigur”, a spus primarul Parisului, Anne Hidalgo. „Aceasta este o tragedie pentru întreaga lume. Notre-Dame reprezintă întreaga istorie a Parisului”.

Focul a fost declarat „sub control” după aproximativ 9 ore de când a izbucnit (declarat la ora locală 18.50). Un pompier a fost grav rănit în timpul acţiunii.

Cauza incendiului nu este clară, dar autorităţile spun că poate fi legată de lucrările de reparaţii care erau în desfăşurare aici. Procurorii au început o investigaţie. Muncitorii au fost interogaţi de autorităţi.

Fotografii realizate în interiorul Notre-Dame în timpul intervenţiei pompierilor arată că partea centrală a catedralei era intactă. „Doar o mică parte a boltei a căzut. Interiorul pare aproape neatins”, a fost scris pe contul de Twitter al catedralei.

Hidalgo a declarat pentru Le Monde că „altarul şi crucea lui sunt salvate. Nu este atât de rău pe cât mă temeam”.

„Vom recontrui această catedrală cu toţii şi este, fără îndoială, o parte din destinul Franţei şi proiectul pe care toţi îl vom avea în anii următori”, a spus preşedintele Emmanuel Macron. „Asta aşteaptă francezii şi este ceea ce istoria noastră merită”, a adăugat el, vizibil emoţionat.

Miliardarul François-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering, care deţine brandurile Gucci şi Yves Saint Laurent, a promis deja 100 de milioane de euro pentru reconstrucţie. Fundaţia caritabilă Fondation du Patrimoine a lansat un apel internaţional de strângere de fonduri pentru catedrală, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Mii de oameni s-au adunat, luni seară, în apropierea Notre-Dame şi au privit, inmărmuriţi, cum incendiul mistuia catedrala. Mai mutle biserici din Franţa au bătut clopotele în semn de solidaritate. „Notre-Dame arde. Franţa plânge, la fel întreaga lume. Este foarte emoţionant”, a spus Michel Aupetit, arhiepiscopul Parisului.

Vaticanul a transmis că este „în stare de şoc şi întristat”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here