Un tânăr de 21 de ani din Olt, condamnat la aproape 17 ani de pușcărie pentru CRIMĂ

Tânărul de 21 de ani care, anul trecut, a ucis un bărbat de 46 de ani din localitatea olteană Strejești, a fost condamnat recent de Tribunalul Olt la pedeapsa de 16 ani și opt luni de închisoare cu executare.

Soluția instanței nu mulțumește nici una dintre părți, astfel că Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și rudele victimei, dar și inculpatul au atacat sentința cu apel.

Criminalul, Constantin Cătălin Mincu, a primit 15 ani de închisoare cu executare pentru omor după ce instanța i-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de omor simplu. Inculpatul a mai primit un spor de un an și opt luni după ce instanța a luat act că infracțiunea de omor este concurentă cu alte infracțiuni pentru care tânărul a fost condamnat de Judecătoria Slatina.

Crimă odioasă în localitatea olteană Strejești, unde un bărbat de 46 de ani a fost găsit fără suflare pe o stradă, sâmbătă dimineață, după ce a fost înjunghiat. Criminalul este, deocamdată, necunoscut.

Valeriu Știrbu, de 46 de ani, din Strejești, a fost găsit fără viață pe o stradă din localitate într-o dimineață din martie 2018. Victima avea mai multe răni de cuțit în zona gâtului și în spate. Polițiștii au demarat cercetările, sub coordonarea unui procuror, pentru depistarea autorului. După mai multe ore de audieri, mărturiile mai multor persoane l-au indicat pe tânărul care ulterior a fost reținut.

Potrivit OLT-ALERT, victima a consumat băuturi alcoolice cu mai multe persoane într-un bar din centrul localității până spre ora 03.00 noaptea. Victima a rămas cu suspectul despre care localnicii vorbesc că ar fi aprig la mânie.

Bărbatul ucis era tatăl a două fetițe de care avea grijă o rudă, după ce tatăl divorțase de mama lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here