Alertă în Cluj sâmbătă, după ce un microbuz de transport persoane s-a răsturnare. Mai multe perosnae au fost rănite. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Alertă în Cluj sâmbătă, după ce un microbuz de transport persoane s-a răsturnare. Mai multe perosnae au fost rănite. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), un accident rutier s-a produs, sâmbătă, pe raza localităţii Căpuşu Mare.
Un microbuz plin cu persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, scrie news.ro.
La locul evenimentului, salvatorii intervin cu 2 autospeciale complexă de descarcarare, 2 ambulante SMURD cu medici, o autospeciala pentru transport victime multiple şi 1 echipaj de prim ajutor SMURD.
În sprijinul fortelor din teren, au fost trimise şi 4 echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Judeţean Cluj.
„În urma accidentului au rezultat 11 victime, din care 2 inconştiente”, a transmis IGSU, care a precizat că a fost trimis în zonă un elicopter SMURD.
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Cluj au precizat că accidentul s-a produs pe DN 1.
„Conform primelor date, un bărbat, de 51 de ani, în timp ce conducea un microbuz pe DN1 E60, din directia Cluj spre Oradea, ar fi adormit la volan”, a transmis Poliţia Cluj.
Cercetarea şi intervenţia echipelor la faţa locului continuă.
Sursa: romaniatv.net
