Polițiști din Olt, bătuți de un bărbat care, ulterior, a fost arestat pentru ultraj

Doi polițiști din Olt care se aflau în timpul serviciului au fost agresați fizic, duminică seară, în comuna Izvoarele, de un individ care, ieri, a fost reținut și, ulterior, a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai exact, evenimentul s-a petrecut în satul Alimănești din Izvoarele.

„Unitatea noastră de parchet efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de ultraj (…), constând în aceea că, în noaptea de 21.04.2019, în jurul orelor 22.00, un bărbat în vârstă de 45 de ani agresat fizic doi agenţi de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe raza comunei Alimăneşti, județul Olt”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

Faţă de autorul celor două infracţiuni s-a luat, luni, măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, la aceeaşi dată solicitându-se judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slatina arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, propunerea fiind admisă, mai precizează procurorii.

În acest moment, dosarul se află în lucru la procuror, pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.