Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au declinat în favoarea DNA dosarul în care un polițistul din Slatina, ofiţer la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, este cercetat pentru că ar fi ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, informează Agerpres. Potrivit Realitatea TV, acesta ar fi recunoscut totul în fața anchetatorilor, cărora le-ar fi spus că cel care l-a îndemnat să facă acest gest ar fi chiar rectorul academiei.
Dosarul a fost trimis la DNA deoarece procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au constatat că nu era de competenţa lor să efectueze ancheta în acest caz, a declarat joi Floriana Miroiu, purtător de cuvânt al PJS 4.
Emilia Șercan a anunțat, în data de 17 aprilie, pe pagina ei de socializare, că a primit un mesaj de amenințare cu moartea în urma unor anchete pe care jurnalista le-a realizat despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție.
”Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de amenințare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție, instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire.
(…) Am încercat să îmi explic de de am primit aceste amenințări: dezvăluirile legate despre Academia de Poliție, așa cum am scris în penultima mea anchetă publicată pe PressOne, riscă să lase instituția fără o bună parte dintre profesorii care au doctoratele susținute acolo și care, cel mai probabil, sunt și ele plagiate. Pentru un profesor, o teză de doctorat plagiată înseamnă încheierea carierei academice. Conținutul mesajului sugerează că amenințarea este legată de subiectele la care lucrez acum”, a scris, pe Facebook, Emilia Șercan.
Miercuri, anchetatorii au efectuat percheziţii la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în legătură cu acest caz. Ulterior, bărbatul care a ameninţat-o pe jurnalistă a fost identificat, el fiind ofiţerul de poliţie Adrian George Bărbulescu, de 24 de ani, din Slatina. Acesta a fost depistat pe raza municipiului Slatina şi adus la Bucureşti pentru a fi audiat.
Potrivit Realitatea TV, acesta ar fi recunoscut totul în fața anchetatorilor, cărora le-ar fi spus că cel care l-a îndemnat să facă acest gest ar fi chiar rectorul academiei.