Curtea Constituţională a respins “Strategia 2040”, legea dorită de Liviu Dragnea pentru a îşi pune amprenta pe direcţia în care merge viitorul României

Sursa foto: b1.ro

Strategia naţională pe termen lung “România 2040”, proiectul de suflet al lui Liviu Dragnea, este neconstituţională, a decis joi Curtea Constituţională după ce a luat în dezbatere sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, cât şi cea a opoziţiei.

Decizia a fost luată în unanimitate, pentru încălcarea principiului bicameralismului, fără să se ajungă la judecata pe fond, precizează surse din cadrul CCR pentru stiripesurse.ro.

Acest proiect prevedea că  această strategie va fi realizată de o comisie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, în vremea aceea Liviu Dragnea, şi va deveni obligatorie pentru toate guvernele ce vor urma.

Practic, cetăţenii nu vor mai avea niciun cuvânt de spus, în alegeri, în privinţa direcţiei pe care o urmează România, întrucât tot ceea ce va stabili “Comitetul lui Dragnea” devine obligatoriu pentru orice guvernare va veni ulterior”, avertiza PNL la vremea întocmirii proiectului de lege.

Iohannis arăta, de asemenea, că ”prin natura competențelor sale, Comisia România 2040 se subrogă în rolul constituțional al Parlamentului și al Guvernului, ale căror voință și atribuții urmează să se subsumeze celor edictate de un organism consultativ aflat în coordonarea Camerei Deputaților și condus de președintele acesteia, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a normelor constituționale”.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here