A rămas mai puțin de o luna până când puteți depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precum și Declarația 230, prin care se poate dona către organizațiile non-guvernamentale (ONG-uri).
Termenul limită de depunere a declaraţiilor de venit la ANAF este 31 iulie pentru acest an. Depunerea Declarației 230 nu este obligatorie, dar este foarte important de precizat că, în cazul în care nu donați 2% sau 3,5% din impozitul pe venit către ONG-uri, această suma nu întră în buzunarul nostru, ci rămâne la stat.
Cine trebuie să depună Declarația unică
Potrivit prevederilor Codului Fiscal, Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străînătate, care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.
Formularul se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit ANAF, persoanele fizice au obligația:
declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/și din străînătate în anul 2018;
declarării impozitului pe venitul estimat/normă de venit a se realiza din România în anul 2019;
declarării venitului estimat pentru încadrarea că plătitor de contribuții sociale pentru anul 2019 și, după caz, a declarării contribuțiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
Veniturile supuse declarării sunt:
activități independente, pentru care venitul net se stabilește în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția contribuabililor pe
ntru care impozitul se
reține la sursă;
cedarea folosinței bunurilor pentru care venitul net se stabilește în sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli;
După ce autoritățile anuntasera că în acest an Declarația unică se depune doar în format electronic, la finalul lunii mai a fost abrogată această restricție.
Astfel, depunerea formularului se poate realiza atât prin transmitere electronică, cât și prin depunerea pe hârtie la registratură autorității fiscale sau formularele pot fi transmise prin poștă.
În format electronic, se poate depune accesând butonul „Depunere declarație unică” din partea dreapta sus a paginii principale a portalului ANAF, sau prin www.e-guvernare.ro.
Dacă ați primit voucher pentru bicicletă sunteți obligați să depuneți Declarația unică
Și bucureștenii care au primit vouchere pentru biciclete în 2018 sunt obligați să depună în acest an Declarația Unică și să plătească un impozit de 10%.
În caz contrar, vor primi o amendă cuprinsă între 50 și 500 de lei. Potrivit ANAF, aceste venituri sub formă de vouchere reprezintă venituri din alte surse.
Veniturile sub formă voucherelor pentru biciclete se încadrează în categoria veniturilor din alte surse care se declara și se impozitează prin depunerea Declarației Unice de către beneficiarul veniturilor (persoană fizică), în anul următor celui de realizare a venitului.
Astfel, pentru veniturile de această natură obținute în anul 2018, persoană fizică are obligația depunerii declarației unice în anul 2019, prin completarea Capitolului I – Date privind impozitul pe veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate în anul 2018 – Secțiunea 1 – Date privind impozitul pe veniturile realizate din România în anul 2018″, a răspuns ANAF la întrebări transmise de Profit.ro în luna aprilie.
Declarația 230 – Donați către ONG-uri, pentru că banii să nu între pe mâna statului
În ceea ce privește Declarația 230, această se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și/sau venituri din pensii din România, în următoarele situații, după caz:
a) dispun asupra destinației sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult;
b) dispun asupra destinației sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe
veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru acordarea de burse private, conform legii;
c) dispun asupra destinației sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pe
veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțîn un serviciu social licențiat, în condițiile legii.
Formularul se depune și de către persoanele fizice care realizează venituri din
salarii și/sau pensii din străînătate, impozabile în România, conform legii.
Așadar, cei care doresc să ajute ONG-urile trebuie să completeze formularul 230 (care poate fi descărcat de pe site-urile ONG-urilor sau al Fiscului) și apoi îl trimit către ANAF.