Deputatul de Olt Marius Iancu, co-inițiator al unui proiect pentru protecţia persoanelor cu boală celiacă

Deputatul PSD de Olt Marius Iancu

Mai mulți parlamentari de la toate partidele, cei mai mulți de la PSD, printre aceștia numărându-se și deputatul de Olt Marius Iancu, au semnat o propunere legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România. Inițiativa vine în urma acțiunilor întreprinse de diverse asociații, ONG-uri și specialiști, care au avut drept scop sensibilizarea populației și autorităților cu privire la incidența crescută a bolii celiace, în special la copii, care pot fi feriți de efectele acestei boli printr-o informare și alimentație corecte care să aibă o bază legală.

Deși studiile recente arată că între 1:300 până la aproximativ 1:100 din populație are această boală, frecvent boala celiacă rămâne nediagnosticată. Astfel, în 85% dintre cazuri oamenii trăiesc cu boala celiacă fără ca măcar să știe de existența acesteia, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Boala celiacă sau intoleranța la gluten este o afecțiune autoimună declanșată de ingestia de gluten (proteina din grâu  secară și orz) la persoanele cu predispoziție genetică care afectează circa 1% din populație și poate debuta la orice vârstă, începând cu perioada copilăriei. Netratată sau incorect tratată, această boală poate avea consecințe de Sănătate importante, cum ar fi osteoporoza, infertilitatea, avorturile repetate, anemia prin deficit de fier și anumite forme de cancer.

Boala celiacă este o condiție autoimună care nu se vindecă niciodată, dar care poate fi ținută sub control urmarea unei diete stricte, fără gluten.

În acest moment, aproximativ 8.000 de copii se află în evidență ca avânt boala celiacă. Numărul acestora este însă mai mare, centrul de management pentru boala estimând că până la 200.000 de persoane boala. Numărul exact al bolnavilor nu este cunoscut, deoarece nu există un registru național al bolnavilor.

“Din cauza agravării simptomelor adverse, bolnavii nu pot “funcționa”: copiii nu au capacitatea de concentrare, nu cresc și nu se pot dezvolta fizic și cognitiv, Iar adulții suferă de oboseală cronică și de depresii, simptome digestive permanente (vărsături, diaree), infertilitate sau alte manifestări din zona bolilor autoimune.

Costul social al tratării efectelor este mai mare decât al diagnosticării și ajutorului acordat bolnavilor”, se mai arată în expunerea de motive.

Acțiunile întreprinse de diverse la asociații, ONG-uri și specialiști, au avut drept scop sensibilizarea populației și autorităților cu privire la incidența crescută a bolii celiace, în special la copii, care pot fi feriți de efectele acestei boli printr-o informare și alimentație corecte care să aibă o bază legală.

La Senat, proiectul a fost respins, iar la Camera Deputaților, for decizional, inițiativa legislativă așteaptă avizele de la comisiile care încă nu le-au dat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here