Poliţiştii de la 112, o nouă dovadă de indolenţă. Cum i s-a răspuns prietenei Luizei Melencu, care le-a cerut ajutorul

În zona mică a Caracalului și împrejurimilor, oamenii se știu între ei, iar obiceiurile se copiază, sub privirea pasivă a comunității și a legii. Libertatea a descoperit cazul în care Izabela Biră, 15 ani, din comuna Dioști, prietenă a Luizei, e supusă chiar în aceste zile unei agresiuni la care poliția e pasivă. 

Izabela Biră are 15 ani și este elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic din Craiova. Mama ei stă în Italia, iar tatăl, Mitrică Biră, a decedat la începutul lui iulie, din cauza cancerului. Izabela a rămas să locuiască singură, în casa părintească, din satul Radomir, având drept tutore legal pe vărul ei Alexandru (Sandu) Ciobanu, care locuiește alături, împreună cu soția lui Mona și copiii lor.

După moartea tatălui, Izabela a întrerupt relația cu un tânăr de 22 de ani din sat, pe nume Radu Constantin Alexandru. “Devenise gelos și mă bătea. După ce m-am despărțit de el, a început să mă amenințe că mă omoară. L-am blocat pe Facebook, nu i-am mai răspuns la mesaje, dar el continua să trimită amenințări prietenelor mele, zicându-le să mi le transmită”, spune fata.

De la amenințări, fostul prieten a trecut la fapte și, pe 4 iulie, pe la zece noaptea, a intrat în curtea Izabelei.

„Avea un briceag și un par, era îmbrăcat în negru. A încercat să spargă ușa parul, dar n-a rupt decât clanța. Apoi m-a atacat pe mine cu parul. Am avut noroc, doar mi-a șters fruntea. M-a lovit însă peste spate și peste picioare”, relatează vărul Sandu, care are 48 de ani.

Atacatorul s-a speriat atunci, explică Izabela, „credea că sunt singură acasă, nu cu vărul și verișoara mea, așa că a fugit. Am sunat la 112. După o oră, nu venise nici un echipaj. Am mai sunat o dată. Polițistul de la telefon a spus că ei nu pot să zboare, să aștept”.

După o oră și jumătate, a venit și echipajul de la Secția 4 Coșoveni.

„Polițiștii erau supărați că am sunat de două ori. Se răsteau la mine: vrei să îți dăm amendă? De ce suni de două ori?”, spune Izabela. Este vorba despre aceeași secție de poliție care s-a ocupat, într-o primă fază, de cazul dispariției Luizei Melencu. Și despre aceiași polițiști care i-au transmis mamei Luizei că fiica ei “a plecat cu un Făt-Frumos”.

După ce au descins, în noaptea de 4 iulie, la casa Izabelei, polițiștii nu au luat nici o măsură.  Tutorele fetei de 15 ani, Sandu Ciobanu, susține că la ei în comună trebuie să te rogi de polițiști, să-și facă datoria, dar asta, doar dacă ai norocul să-i găsești:

“Nici măcar nu au întocmit proces verbal, au văzut sângele din fruntea mea, au văzut ușa stricată cu parul. Dar nu s-au dus acasă la băiatul ăla, să îl cerceteze. Ne-au spus să ne ducem a doua zi, pe 5 iulie, să dăm declarație la postul de poliție Dioști”.

După trei zile, seara, atacatorul și încă un tovarăș al lui au intrat din nou în curtea Izabelei.

„Aveau o seceră, un topor și un ciocan. Dar eram și noi pregătiți, mai chemasem un prieten în ajutor”, spune vărul Sandu. „Când au văzut că suntem mai mulți, au dat să fugă, s-au împiedicat și au scăpat toporul.  El a fugit, pe tovarășul lui l-am prins și l-am ținut, așteptând să vină poliția”. Poliția a venit, tot după o oră, alt echipaj de la Coșoveni. L-au luat pe tovarășul atacatorului la secție, i-au luat declarație și l-au eliberat. Iar pe atacator l-au căutat, „au dat două ture cu mașina prin sat”, dar nu l-au găsit.

A trecut o lună de când atacatorul a dat buzna cu parul în curtea Izabelei. Polițiști din Dioști nu i-au dat tânărului nici amendă, nici nu i-au luat declarație, nici nu l-au găsit, deși știe tot satul Radomir, partea comunei Dioști, unde locuiește, spun verii Izabelei.

Tânăra spune că a sunat și la Protecția Copilului: „Asistenta socială mi-a spus să-mi închid contul de Facebook și m-a amenințat că mă dă în plasament, adică mă scoate din casa mea. A spus că eu sunt de vină, că pun poze pe Facebook”.

sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here