Bătaie între mai multe persoane în Olt, vineri seară. Polițiștii au folosit armele. O persoană a ajuns la spital

Un scandal izbucnit, vineri seară, în localitatea Grădinari, după o șicanare în trafic între doi șoferi a degenerat într-o bătaie în toată regula la care au participat mai multe persoane. Pentru liniștirea bătăușilor a fost nevoie de intervenția luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Olt și de o grupă de jandarmi. Chiar și așa, oamenii legii au fost nevoiți să facă uz de arme. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, evenimentul s-a consumat în jurul orei 22.00, când la 112 a fost sesizată o altercație pe raza comunei Grădinari, fiind implicate mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, pentru aplanarea conflictului fiind executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare.

„În urma focului de avertisment nu au rezultat victime sau pagube materiale”, a declarat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul unei șicanări în trafic între un bărbat, de 45 de ani, din comuna Grădinari și un altul, de 20 de ani, din comuna Lungești, județul Vâlcea, a izbucnit un scandal, la care au participat mai multe persoane.

„Pentru aplanarea conflictului au intervenit și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Olt și o grupă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt”, a mai spus Alexandra Dicu

În urma altercației, o persoană a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here