Adrian Severin, fost ministru de externe care a executat deja o condamnare la închisoare pentru corupție, participă la Reuniunea Anuală a Diplomației Române/ FOTO

Sursa foto: b1.ro

Fostul europarlamentar Adrian Severin participă, luni, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Cel mai probabil, acesta a fost invitat în calitate de fost ministru de Externe. Reamintim și că, în ianuarie, Severin a participat și la Ceremonia de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, organizată Ateneul Român din București.

Prezența lui Severin la cele două evenimente este una controversată, având în vedere condamnarea sa pentru corupție.

Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Conform DNA, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, Adrian Severin a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică “The Sunday Times“, care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

Fostul europarlamentar a fost liberat condiţionat încă din 28 februarie 2018, după executarea unui an şi trei luni din condamnarea primită.

La eveniment sunt prezenți și alți foști miniștri de externe, precum Adrian Năstase, Petre Roman, Mircea Geoană și Bogdan Aurescu. Reamintim că și fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru şantaj, instanţa dispunând contopirea pedepselor.

Alături de Năstase este și fiul acestuia, Mihnea, care în iulie a fost numit în funcția de consilier onorific al vicepremierului pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor.

Luni are loc Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR), organizată de MAE, tema din acest an fiind ”Diplomaţia României: repere şi noi perspective”.

Principalele teme abordate în cadrul reuniunii vor fi viitorul UE şi al rolului său global, relaţiile transatlantice, relaţiile cu vecinătatea estică, afacerile europene, relațiile politice şi economice ale României cu statele din spațiul Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină, asistența umanitară şi dezvoltarea, pacea şi securitatea la nivel mondial.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here