Președintele PNL Slatina, Viorel Dumitrescu, urma să fie candidat la funcția de primar și a fost trădat. „A fost o mare dezamăgire pentru mine”

Președintele PNL Slatina, medicul Viorel Dumitrescu, a vorbit, ieri, într-o conferință de presă, despre trădările din partidul său amintindu-și un episod mai vechi când el însuși a fost trădat.

Întrebat de ce, fiind președintele PNL Slatina, nu este el candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al municipiului-reședință de județ, Viorel Dumitrescu a invocat vârsta, spunând că orașului îi trebuie un primar tânăr.

„Am o vârstă, 65 de ani, sunt în politică de 30 de ani. Am preluat organizația acum un an de zile. Nu am dorit să iau organizația să ajung candidatul la primărie. Poate că voi avea alte proiecte și eu pe viitor. Dar consider că la ora actuală un primar trebuie să fie tânăr, să fie intelectual, să fie deștept și să-și dorească. Eu nu cred că mai am puterea să conduc orașul, care e o intreprindere teribilă. Ca să mulțumești lumea în acest oraș, să faci ceva și pentru el și să rămâi și în istorie, este greu. Și eu nu cred că mai am puterea și forța necesară pentru a acest lucru. O recunosc”, a declarat Viorel Dumitrescu.

Pe de altă parte, actualul lider al liberalilor slătineni și-a amintit că, în trecut, în urma unui sondaj ale cărui rezultate indica 35 de procente în dreptul numelui său, trebuia să candideze la funcția de primar al Slatinei. A fost, însă, trădat, fiind schimbat cu un alt liberal care a obținut un scor îngrozitor.

„Am avut și eu momentul meu când eram cam vârsta lui Mario și am fost refuzat de câțiva capi ai partidului. Eu aveam un procent de aproape 35% și m-am trezit cu cineva care avea 4%. Am fost votat în adunarea generală de atunci cu 90%. După trei săptămâni (nu vreau să spun cine a făcut) a schimbat candidatul. Și am obținut atunci un scor îngrozitor, era să nu intrăm nici în consiliul local. A fost o mare dezamăgire pentru mine și, totuși, eu am rămas în partid”, a povestit Viorel Dumitrescu.

Cu excepția mandatelor lui Darius Vâlcov, Slatina a avut doar primari de stânga. În tot acest timp, în tabăra liberalilor au fost tensiuni mari privind desemnarea unui candidat care să câștige funcția de primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here