Olt: Un MORT și un RĂNIT GRAV în urma unui accident petrecut noaptea trecută, la Găneasa. Ambulanțele au ajuns după 4 ore

O persoană a murit și o alta a ajuns la spital în stare gravă în urma unui accident rutier petrecut, noaptea trecută, pe DN65, în afara localității Găneasa. În eveniment a mai fost rănit un tânăr, suferind însă leziuni minore și care nu a anunțat evenimentul la 112, alegând în schimb să plece de la fața locului, astfel că ambulanțele au ajuns la accident abia după patru ore.

În accident a fost implicat un autoturism. Potrivit polițiștilor, totul s-a întâmplat din cauza șoferului, un bărbat de 42 de ani, din comuna Morunglav, care, într-o curbă, nu a adaptat viteza mașinii și aceasta s-a răsturnat pe câmp.

Tragicul eveniment a avut loc în jurul orei 01.00, iar echipajele medicale au ajuns la fața locului în jurul orei 04.00, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), medicul Marian Furtună.

Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost găsit decedat, iar un altul, de 30 de ani, din Morunglav, pasager în mașină, a fost transportat la spital cu un grav traumatism cranio-cerebral. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență Craiova.

La fața locului a mai fost găsit un tânăr, de 19 ani, tot pasager în autoturism și tot din Morunglav, cu leziuni minore, care ar fi putut anunța la timp, prin 112, accidentul, dar care nu a făcut-o. În schimb, cei care l-au găsit spun că el aștepta o mașină de ocazie să plece de acolo.

„Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

Surse locale au afirmat că atât șoferul, cât și cei doi pasageri s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here