Acasă Local Eveniment Tragedie pe O...

Tragedie pe Olt: Un bărbat de 34 de ani a fost înghițit de ape/ FOTO+VIDEO

Un bărbat din Ștefănești, Argeș, și-a găsit sfârșitul la doar 34 de ani înecându-se în apele Oltului, la Tia Mare.

Nu există încă informații despre motivul prezenței bărbatului în județul Olt.

La fața locului au intervenit pompierii Gărzii Vișina, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, cu două autospeciale pentru prima intervenție, două ambarcațiuni cu motor, o autospecială pentru transport scafandri și cu alte echipamente, dar și un echipaj SMURD.

În sprijinul militarilor a venit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

Trupul bărbatului a fost găsit la 10 metri distanță de mal, la o adâncime de șase metri.

„Căutările au fost executate cu ambarcațiunea cu motor și accesoriile specifice, dar și cu ajutorul scafandrilor.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din orașul Ștefănești, județul Argeș, a fost găsit de echipa de scafandri la aproximativ zece metri de mal, adâncimea apei fiind de șase metri.

Acesta se afla în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Pacientul nu a răspuns manevrelor specifice și a fost declarat decedat de echipajul de la Ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.