Trei persoane au ajuns la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului, la ieşirea din localitatea Brebeni spre Schitu.
Evenimentul rutier a avut loc la ora 09.00, când șoferul autoturismului, un bărbat de 69 de ani, după o depășire, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat.
„În această dimineaţă, în jurul orelor 9.00, un bărbat de 69 de ani din comuna Movileni în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546 A, pe raza comunei Brebeni, la efectuarea manevrei de depășire nu s-ar fi asigurat corespunzător la revenirea pe sensul de mers intrând în balans şi rasturnându-se.

Şoferul şi doi pasageri din autoturism au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În cauză a fost deschis un dosar penal în care oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii din culpă.



































Dacă nu mă înșel, este o groapă foarte urâtă acolo și poți pierde controlul în orice clipă. Am dat și eu în acea groapă dar am redresat mașina….sa vedeți la iarnă…