Festivalul „Oltenii & Restu’ lumii”: Trei zile de muzică, umor și voie bună. Ce surprize au pregătit organizatorii

Cea de-a 25-ediție a Festivalului de umor „Oltenii & Restu’ lumii” se va desfășura vineri, sâmbătă și duminică, la Slatina.

Ca și în anii anteriori, totul începe la Podul Oltului, unde vor fi întâmpinați invitații festivalului și unde le vor fi înmânate acestora vestitele pașapoarte de oltean, fiind îmbiați cu nelipsita pastramă cu mămăligă, însoțită de vin și de oltenescul praz. Elementul de noutate este că, începând din acest an, evenimentele festivalului vor fi continuate nu pe esplanada din centrul orașului, ci în Parcul Tineretului de la fosta unitate militară.

Primarul Emil Moţ a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că personalitatea evenimentului va fi, de această dată, actorul Silviu Biriș.

În cele trei zile vor fi concerte susținute de Zorina Bălan, Stelu Enache, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Aurelian Temişan.

„Între 20 și 22 septembrie vom avea Festivalul „«Oltenii & Restu’ lumii», ediția XXV, ediție jubiliară. Este un festival tradițional. Ca în fiecare an, începem de vineri, de la ora 11.00, cu vama oltenească, cu pașapoartele de oltean, cu bine cunoscutul praz și vom continua până duminică seara. Personalitatea festivalului va fi actorul Silviu Biriș. Vom avea concursuri de bancuri și  glume, distracție, voie bună. Așadar, dragi slătineni, vă așteptăm de vineri ,de la ora 12.00, în Parcul Tineretului, să petrecem împreună. Vineri seara avem Doina Oltului și Zorina Bălan, sâmbătă seara trupa Balcanul și Stelu Enache și formația Greek4U, iar duminică Ovidiu Lipan Țăndărică și Aurelian Temișan cu formația lui”, a spus primarul Slatinei.

Programul festivalului:

Vineri, 20 septembrie

Ora 11.11 – Vama oltenească, la Podul Olt.
Scenetă cu Toma Cuzin și Liliana Mocanu (Firicel şi soția lui din Las Fierbinți)
Primirea invitaţilor – actorul Silviu Biriş (personalitatea festivalului), scriitorul Cornel Udrea (preşedintele festivalului), caricaturişti, epigramişti, interpreţi de umor, ansamblurile folclorice ale etniilor invitate.
Oficialităţi locale, Fanfara Lyra Band, dansatori (Doina Oltului, pâine tradițională cu sare, haiduci, pastramă, mămăligă, vin şi praz, paşapoarte de oltean.

Între orele 12.30 – 17.17 – Parcul Tineretului
Deschiderea târgului meşterilor populari tradiţionali;
Deschiderea târgului „Bucătăria tradiţională românească” (din judeţul Olt şi din ţară);
Deschiderea butoiului cu vin şi glume. Mustăria „La Căţaua Leşinată”;
Taraful de la Morunglav;
Moderator va fi actorul Andrei Duban.
4 statui vivante. (de la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” se vor deplasa în Parcul Tineretului);
Tradiţia zdrobirii strugurilor;
Atribuirea de funcţii şi (i)responsabilităţi în Târg.
Birourile Mobile de Paşapoarte: (Se aplică Moaca pe Paşaportul de Oltean) – 4 birouri amenajate (Marian Avramescu, Aurelian Şuţă Şai, Gogu Neagoe, Cătălin Mihalache, ş.a.) (Parcul Tineretului);
Ansamblurile folclorice ale etniilor invitate;
Concursuri ad-hoc: Concurs epigramistic – în public, Concurs de bancuri – în public, Concurs – trasul pe sfoară, Concurs de mâncat praz, cu participarea echipelor de epigramişti şi caricaturişti, invitaţi şi din public – moderator Andrei Duban.

Ora 20.00 – Parcul Tineretului
Concert Doina Oltului şi Zorina Bălan.

Sâmbătă, 21 septembrie

Ora 10.10 – Parcul Tineretului
Mustăria „La Căţaua Leşinată“
Târgul meşterilor populari
Târgul „Bucătăria tradiţională românească”.

Ora 20.00 – Parcul Tineretului
Concert formaţia grecească GREEK 4U, invitat special artistul Stelu Enache şi formaţia Balkano (Parcul Tineretului)
Prezentator: Andrei Duban

Duminică, 22 septembrie

Ora 10.10 – Parcul Tineretului
Mustăria „La Căţaua Leşinată“
Târgul meşterilor populari
Târgul „Bucătăria tradiţională românească”.

Ora 20.00 – Parcul Tineretului
Concert Ovidiu Lipan Ţăndărică
Concert Aurelian Temişan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here