Zeci de lăzi cu bere au căzut dintr-un TIR pe DN 65, în Olt. Angajații SDN Slatina strâng „mizeria”/ FOTO

Zeci de lăzi cu bere au căzut dintr-un TIR pe DN 65, în apropiere de localitatea Optași, vineri dimineață. Angajații Secției Drumuri Naționale Slatina au intervenit la fața locului pentru a îndepărta „mizeria”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu, spune că totul s-a întâmplat după ce autotrenul, condus de un bărbat din Buzău, a intrat cu viteză într-o curbă.

„Pe drumul național DN 65, un TIR a intrat cu viteză în curba de la ieșire, spre Optași, marfa din camion a făcut balans, probabil, și navetele s-au răsturnat pe carosabil”, a declarat Cristian Grigorescu.

Angajații Secției Drumuri Naționale Slatina au intervenit la fața locului pentru a îndepărta „mizeria”.

„SDN Slatina intervine pentru eliberarea carosabilului de mai multe lăzi și sticle de bere de pe partea carosabilă pe DN 65, km 86”, spun reprezentanții de la Drumuri Naționale, care atrag atenția șoferilor să circule cu atenție în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here