Primăria Cungrea, condusă de președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, fost ofițer de poliție, aflat la primul mandat de primar, nu are afișate pe pagina de internet declarațiile de avere și de interese depuse anul acesta de angajați (dacă au fost depuse), încălcând astfel prevederile Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. De altfel, situația nu este una izolată, pentru că respectivele documente lipsesc și la nivelul altor ani.
Pagina de internet a instituției conține declarațiile de avere și de interese ale angajaților depuse până în 2018. Și nici pe acestea toate, pentru că documentele aferente mai multor ani lipsesc. Nici cele depuse în 2019 nu au fost publicate, încălcându-se astfel prevederile Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Potrivit acestui act normativ, „declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii”.
De asemenea, „persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie”.
Legea mai spune că „în cadrul entităţilor în care persoanele au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi declaraţii de interese, în conformitate cu prevederile legale, se desemnează persoane responsabile care asigură implementarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese”, arătând că respectivele persoane „asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire”.
Aceeași lege mai stipulează că „în exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, persoanele desemnate potrivit prevederilor alin. (2) sunt subordonate direct conducătorului instituţiei respective, care răspunde pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora”.

În cazul nostru, este vorba de primarul localității, pe care am vrut să îl întrebăm de ce în instituția pe care o conduce se încalcă legea. Am încercat să-l contactăm telefonic; nu a răspuns.

Deși declarația de avere curentă a edilului nu este încă publică, știm din declarațiile precedente că familia liderului PNL Olt nu trăiește doar din salarii, ci și din sumele pe care soția acestuia le încasează, cu titlu de dividende, de pe urma firmei SC Markus Games SRL, specializată în jocurile de noroc și la care consoarta lui Liviu Voiculescu deține 45% din acțiuni. Anul trecut, suma dividendelor încasate de Luiza Voiculescu pentru anul 2017 a fost de 196.815 lei. În 2017, totalul veniturilor salariale ale primarului a fost de 43.636 lei, la care s-au adăugat salariile soției, în cuantum total de 13.401 lei.

Despre veniturile aferente anului 2018 ale familiei Voiculescu știm doar, din datele Ministerului Finanțelor Publice, că profitul net al firmei de păcănele a crescut de la 850.699 lei, obținut în 2017, la 1.488.919 de lei, în 2018.
Firma nu a adus doar bucurii financiare liderului PNL Olt, ci și necazuri. Deși nu el figurează în documentele companiei, Liviu Voiculescu a fost trimis în judecată de DIICOT, într-un dosar cu mai mulți inculpați, pentru constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc. Susținându-și de la început nevinovăția, el a fost achitat de instanța de fond, dar sentința a fost desființată de Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind trimis spre rejudecare la Tribunalul Dolj.




































De ce nu -l întrebați și pe primarul din Topana :de ce a tăiat pădureaTopana și a vandut-o?! Cu ce drept?