Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane, marcată și în Olt

Agenţia naţională împotriva traficului de persoane (ANITP) organizează, în perioada 14 – 20 octombrie, o serie de evenimente dedicate marcării Zilei europene de luptă împotriva traficului de persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

Campania vizează promovarea Zilei europene de luptă împotriva traficului de persoane – 18 octombrie, precum şi informarea şi conştientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

La nivel regional, în cadrul campaniei “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, fiecare dintre cele 15 Centre Regionale ale ANITP va desfăşura, în judeţele din aria de competenţă, activităţi de informare şi prevenire destinate publicului larg şi categoriilor vulnerabile, prin întâlniri directe cu grupul ţintă, dezbateri, ateliere de lucru, diseminare de materiale informative.

Centrul Regional Craiova – ANITP îşi propune desfăşurarea de activităţi preventive în şcoli, licee sau spaţiul public, care vor implica principalii parteneri instituţionali şi nonguvernamentali la nivel judeţean în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.

Astfel, cu sprijinul instituţiilor partenere (poliţie, jandarmerie, inspectorate şcolare, ONG-uri) din cele 4 judeţe, respectiv, Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi, reprezentanţii ANITP – CR Craiova vor derula o serie de activităţi preventive în unităţi şcolare şi spaţiul public, inclusiv activităţi de tip flash-mob.

Informaţii de background:

Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia naţională împotriva traficului de persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

Agenţia naţională împotriva traficului de persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here