Magazinele alimentare, fast-food-urile și restaurantele din Olt, la control. Amenzi de zeci de mii de lei. Ce au descoperit inspectorii DSVSA

Amenzi de zeci de mii de lei au fost aplicate, luna trecută, de inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt în urma unor controale efectuate la nivelul mai multor magazine, piețe și unități de alimentație publică. Printre neregulile constatate s-au numărat condițiile necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție şi de comercializare și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

DSVSA Olt a desfășurat, luna trecută, acțiuni de control în domeniul igienei alimentare, în vederea preîntâmpinării apariţiei unor episoade de toxiinfecţie alimentare, în urma consumului de alimente.

Astfel, au verificate 230 de obiective autorizate şi înregistrate sanitar veterinar, respectiv abatoare, unităţi de produse din carne, centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, restaurante, braserii, fast-food-uri, pizzerii, laboratoare de cofetărie/patiserie, puncte mobile, supermarket-uri, magazine alimentare, magazine de desfacere a peştelui, carmangerii, măcelării, pieţe agroalimentare.

Cu ocazia acestor controale au fost depistate nereguli de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv:

  • nerespectarea procedurii de retragere a produselor alimentare neconforme din punct de vedere sanitar veterinar ;
  • etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării ;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție şi de comercializare ;
  • desfăşurarea activităţii în obiective neînregistrate sanitar veterinar ;
  • manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare ;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare cu supraaglomerarea spaţiilor .

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 16 avertismente conform O.G. 2/2001 şi trei sancțiuni contravenționale, conform H.G. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare de 28.200 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here