O nouă rectificare a bugetului propriu al Consiliului Județean Olt a fost aprobată, joi, de aleșii județului.
Potrivit președintelui instituției, Marius Oprescu, rectificarea a fost necesară pentru trecerea unor sume de bani de la investițiile care se derulează mai lent la cele care înregistrează un ritm mai alert de realizare, astfel încât banii alocați investițiilor de a nul acesta să fie consumați mai eficient.
„Este vorba despre o rectificare a bugetului propriu al Consiliului Județean. Au fost treceri de sume de la anumite investiții la altele, în funcție de stadiul fiecărei investiții, astfel încât să folosim banii eficient. Adică dacă la o investiție lucrurile merg mai încet și acolo prinsesem la început de an o sumă de bani, acum am văzut exact care e stadiul și câți bani se vor mai consuma până la sfârșitul anului, și am încercat să trecem o parte din bani pe investițiile care merg mai repede și care pot absorbi acești bani”, a explicat șeful administrației publice a județului.



































