Un tânăr de 20 de ani, din Slatina, a fost depistat de polițiști, sâmbătă noaptea, în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. Un alt tânăr, de 22 de ani, din Drăgănești, a fost prins în aceeași situație.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, tânărul din Slatina a fost depistat pe strada Primăverii.
„La data de 27 octombrie a.c., ora 01:00, pe strada Primăverii, din municipiul Slatina, a fost depistat un tânăr de 20 ani, din localitate, care conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. Cu ocazia testării sale cu analizatorul de droguri ,,Aquila”, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța THC (tetra-hydro-cannabinol)”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Un alt tânăr, de 22 de ani, din Drăgănești-Olt, a fost surprins în aceeași situație pe o stradă din oraș.
„La data de 25 octombrie a.c., ora 2345, pe strada Nicolae Titulescu din orașul Drăgănești Olt, a fost depistat un bărbat de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. Cu ocazia testării sale cu analizatorul de droguri ,,Aquila”, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța T1C MDMA (metilamfetamină)”, potrivit aceluiași comunicat.
Ambilor tineri le-au fost prelevate mostrele biologice. Ei sunt acum cercetați de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




































