Masacru de Halloween, în Los Angeles. Sunt 3 morţi şi cel puţin 9 răniţi

Sursa foto: stirileprotv.ro

Cel puţin trei oameni au fost împuşcaţi mortal şi alţi nouă au fost răniţi de gloanţe marţi, la sud de Los Angeles, relatează presa locală şi autorităţile, conform AFP.

Imagini aeriene transmise de televiziuni locale au prezentat intervenţia personalului medical, care a acordat îngrijiri celor răniţi într-o grădină, într-un salon de manichiură şi într-o locuinţă din Long Beach, transmite Agerpres.

Focurile de armă au fost trase în timpul unei sărbători de Halloween, au declarat mai mulţi vecini reţelei de televiziune CBS.

Pompierii din Long Beach au informat că răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din apropiere.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here