Ministrul Muncii aruncă bomba! Violeta Alexandru susţine că în urma verificărilor a descoperit că sunt probleme grave cu softul care permite calculul pensiilor şi al salariilor. Astfel e pusă în pericol majorarea milioanelor de pensii şi salarii de anul următor.
„Sunt îngrijorată de faptul că softurile care gestionează sistemele pensii și salarii, pe baza căreia iei decizii, are nenumărate probleme. La AJOFM există două aplicații pentru care s-au plătit milioane euro în ultimii ani.
A două aplicație e mult mai slabă decât prima și nu oferă toate informațiile pentru o privire corectă. La Casa de Pensii, informațiile sunt precare.
Modul de lucru s-a oprit la 1960, profund incompatibil cu vremurile moderne”, a declarat ministrul Muncii.
Pensiile şi salariile nu vor fi tăiate, a precizat, ieri, Violeta Alexandru, la preluarea mandatului de ministru al Muncii.
Violeta Alexandru a declarat: „În primul rând aş vrea să mă asigur că oamenii primesc cele mai corecte mesaje şi am să mă îngrijesc ca în echipa ministerului oamenii să comunice informaţiile exacte, pentru ca pensionarii şi salariaţii să ştie din sursă sigură că nu se taie pensiile şi salariile şi că muncim pentru a putea avea un trai civilizat în România. În al doilea rând, voi fi foarte atentă la organizarea ministerului. Sunt hotărâtă ca, în foarte scurt timp, pe baza resurselor şi a expertizei pe care o am, dar şi prin sprijin extern să ajung la un mod de organizare în sistem în care să se pună mai puţin accent pe şefi şi mai mult pe oamenii de la ghişee, cei care se ocupă efectiv de relaţia cu beneficiarii sistemului de asistenţă socială. Aceşti oameni mă interesează să fie bine pregătiţi şi să fie la dispoziţia pensionarilor şi salariaţilor, respectiv persoanelor cu dizabilităţi. Acest lucru va însemna o reducere a structurii ministerului, o supleţe, un accent pe cei din relaţia cu oamenii şi mai puţin pe cei care au funcţii de conducere”.
Amintim că în urmă cu două zile, înainte ca guvernul Orban să primească votul de învestitură din partea noii majorităţi parlamentare, cabinetul Dăncilă a discutat în primă lectură un proiect de hotărâre prin care valoarea salariului minim să crească de la 1 ianuarie 2020 la 2262 lei, iar salariul minim pentru persoanele calificate şi pentru cele cu studii superioare să fie 2620 lei. Proiectul respectiv a fost discutat în prealabil, cu partenerii social, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, care a avut loc săptămâna trecută.
Citește articolul integral pe romaniatv.net




































