Angajații Spitalului Slatina primesc voucherele de vacanță. Consiliul Județean a dat peste 2,3 milioane lei pentru acordarea acestui drept

Spitalul Județean de Urgență Slatina a început să distribuie, de joi, voucherele de vacanță tuturor celor 1.720 de angajați. Efortul financiar al Consiliului Județean Olt, de unde vin toți banii, este de peste 2,3 milioane de lei.

Președintele Sanitas Olt, Roxana Dumitrescu, spune că beneficiarii au la dispoziție un an de zile ca să folosească tichetele.

„Ne bucurăm de faptul că putem continua să acordăm acest drept, și asta grație Consiliului Județean Olt, care susține tot acest efort financiar. Perioada de referință în care tichele de vacanță pot fi utilizate este, ca și până acum, de un an de zile”, a declarat șefa Sanitas Olt.

Efortul financiar pe care CJ Olt îl face pentru acordarea voucherelor de vacanță este de peste 2,3 milioane de lei, a precizat managerul spitalului, Cătălin Rotea.

„Mai exact, este vorba de 2.376.000 de lei, bani care vin integral de la Consiliul Județean. De altfel, de la acordarea unor drepturi la susținerea majorității investițiilor de care Spitalul Județean de Urgență Slatina a beneficiat în ultimii ani au ca sursă de finanțare Consiliul Județean”, a subliniat Cătălin Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here