Mai multe incidente electorale au avut loc în timpul alegerile prezidențiale organizate în Olt. Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale celor găsiți vinovați, iar în două cazuri oamenii legii au întocmit dosare penale.
În ziua procesului electoral, polițiștii olteni au intervenit la 11 incidente electorale, ei întocmind două dosare penale și aplicând trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2000 lei. Două amenzi au fost date pentru folosirea abuzivă a numărului de urgență 112, iar una pentru încălcarea ordinii și liniștii publice.
Peste 540 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri s-au aflat în misiune în ziua de 10 noiembrie, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Din totalul celor 380 de secții de votare, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a asigurat protecția a 223 de secții, repartizate în 217 locații.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza și protecția secţiilor de votare au fost sprijiniţi de patrulele aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care și-au desfăşurat activitatea în zonă, fiind asigurate 175 de rezerve și echipe operative.