Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “DELTA” Tulcea a fost solicitat în jurul orei 06:10 în urma unei explozii ce a avut loc într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea. În jur de 56 de garsoniere au fost afectate, și mai multe autoturisme aflate în parcarea de jos. Explozia nu a fost urmată de incendiu.
UPDATE: Cele patru victime ale exploziei produse, joi dimineaţa, într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea, sunt în stare stabilă, a declarat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), Dumitru Vâlcu.
“Una dintre persoane are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, iar celelalte victime prezintă plăgi superficiale. Ele au fost transportate la spital şi sunt stabile din punct de vedere hemodinamic”, a precizat managerul SJA.
În total au fost afectate 56 de garsoniere şi 6 autoturisme. Cauza probabilă o reprezintă acumularea de gaze, urmată de explozie. În prezent se efectuează cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor.
Ştirea iniţială:
Patru persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea, după explozia dintr-un bloc de garsoniere, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Explozia a avut loc în jurul orei 6,00 şi a afectat 24 de garsoniere şi mai multe autoturisme aflate în parcarea din apropiere.
“În urma exploziei au rezultat patru victime, trei bărbaţi cu vârste de 31, 78, 22 de ani şi o femeie de 18 ani, care au fost transportate la Spitalul Judeţean Tulcea. Două victime au suferit arsuri de gradul II şi III, şi una cu plagă prin tăiere”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.
X Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informații și/sau obținerea accesului la informația stocată în dispozitivul dumneavoastră pentru a permite website-ului să funcționeze, pentru a personaliza conținutul și anunțurile publicitare afișate în funcție de interesele și/sau profilul dumneavoastră, pentru a vă oferi funcționalități aferente rețelelor de socializare și pentru a analiza traficul pe website. De asemenea, transmitem datele personale colectate, despre modul în care utilizați website-ul nostru, către Vendor-i parteneri (rețelele de socializare și agențiile de publicitate partenere, precum și furnizorii noștri de servicii de date analitice). Prin click pe “DA, ACCEPT TOATE”, acceptați folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implică inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informațiilor de către Vendor-ii cu care colaborăm. Prin click pe “NU, VREAU SĂ MODIFIC SETĂRILE INDIVIDUAL” puteți schimba preferințele în mod individual, mai puțin cele legate de cookie strict necesare pentru funcționarea website-ului. Mai multe detaliiDA, ACCEPT TOATESetări cookie