Primăria Slatina bagă bani în fostul cinema Victoria la trei ani de la reabilitare, deși vina problemelor apărute o poartă constructorul

Primăria Slatina a decis să asigure din bugetul propriu reparațiile de care are nevoie fostul cinematograf Victoria, transformat în urmă cu trei ani în atelier intercultural, după  ce plafonul a cedat, deși vina problemelor apărute o poartă constructorul, care a utilizat materiale proaste. În plus, aceste probleme au apărut în perioada de garanție a lucrării.

Primăria nu va rămâne însă în pagubă, pentru că speră să recupereze prejudiciul creat de constructor, pe care l-a acționat în instanță, proces câștigat de municipalitate în primă instanță.

Potrivit administratorului public al orașului, Cristian Cismaru, prejudiciul se ridică la 120.000 de lei.

„În această perioadă de garanție au apărut primele neconformități în ceea ce privește partea de balcon și acoperiș. Au apărut infiltrații în plafon și umiditatea a afectat pereții și instalația electrică. Din păcate, nu avem o colaborare așa cum ar trebui în perioada de garanție cu constructorul, Phoenix Transbac SRL din Bacău, fapt pentru care, după nenumărate sesizări, am mers în instanță. Ni s-a dat câștig de cauză pe fond, dar în momentul de față trebuie să facem noi aceste remedieri pe cheltuială proprie, conform expertizei realizate în primă instanță, după care sperăm ca, la apel, să ni se dea din nou câștig de cauză și să reușim să executăm constructorul pentru prejudiciul creat, de circa 120.000 lei, fără TVA”, a declarat, joi, Cristian Cismaru.

Acesta afirmă că, inițial, a discutat cu compania care care a executat proiectul pentru a se dumiri în privința cauzei problemelor apărute, iar discuții a reieșit că nu proiectul a fosr de vină, ci materialele proaste folosite de firma din Bacău.

După o absenţă de peste două decenii, Cinema Victoria din Slatina a revenit în circuitul cultural al orașului, în 2016, nu ca un simplu cinematograf însă, ci ca un atelier intercultural în care au loc nu doar proiecţii cinematografice, dar şi spectacole de teatru, expoziţii de artă, conferinţe etc., totul în urma implementării unui proiect cu fonduri de la Guvernul Norvegiei, prin intermediul Ministerului Culturii.

Valoarea proiectului s-a ridicat la 7,5 milioane de lei, majoritatea banilor reprezentând finanţare nerambursabilă, contribuţia municipalităţii în cadrul proiectului fiind de circa 324.000 de lei.

Reamintim că firma din Bacău care a câștigat licitația privind executarea lucrărilor a „furnizat” surprize municipalității încă din timpul lucrărilor, neputând să le finalizeze la timp, astfel că Primăria Slatina s-a văzut nevoită atunci să solicite Ministerului Culturii o prelungire cu două luni a termenului de execuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here