Ziua Națională a României, sărbătorită de sute de oameni la Slatina. Vezi AICI parada militară/ VIDEO+FOTO

Ziua Națională a României a fost sărbătorită, duminică, la Slatina, în centrul orașului, la Statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin mai multe manifestări la care au participat reprezentanții tuturor instituțiilor publice și cei ai partidelor politice. La final, numeroșii participanți s-au putut bucura de o frumoasă paradă militară și au servit tradiționalele porții de fasole cu cârnați, puse la dispoziție de municipalitate.

În ciuda frigului pătrunzător de afară, foarte mulți slătineni au ales să participe la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a României, numeroși părinți aducând cu ei copiii. Oamenii au purtat cocarde și stegulețe tricolore în mâine, oferite de primărie.

Totul a început cu un ceremonial militar și religios, după care prefectul județului Olt, Angela Nicolae, a rostit o alocuțiune despre însemnătatea momentului.

„România Mare s-a clădit cu sacrificii, cu jertfă, prin voința unanimă a românilor. Adunarea de la Alba Iulie din 1 decembrie 1918 a fost, fără îndoială, cea mai măreață manifestare a voinței de unitate, nu numai prin mulțimea covârșitoare care a luat parte la ea, ci și prin însuflețirea și demnitatea cetățenească, hotărârea de unire fiind primită de participanți cu un entuziasm de nedescris. Rezoluția de unire adoptată de Marea Adunare de la Alba Iulia prevedea la punctul 1: «Adunarea Națională a tuturor românilor de Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii în România. Adunarea națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre». (…) Ziua de 1 Decembrie 1918 va rămâne veșnic sfântă, un simbol al împlinirii dorinței de libertate și unitate a poporului român”, a spus prefectul județului.

A urmat un frumos program artistic cuprinzând versuri și înălțătoare cântece patriotice susținute de tineri talentați.

Reprezentanții instituțiilor publice și ai formațiunilor politice au depus, coroane de flori, apoi, la Statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

A urmat frumoasa paradă militară în cadrul căreia, după defilarea militarilor, au fost prezentate echipamentele de tehnică militară ale instituțiilor din sistemul național de siguranță, moment aplaudat la scenă deschisă de participanți.

Printre participanți s-au numărat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, și cei doi vicepreședinți ai instituției, Virgil Delureanu și Ioan Ciugulea, primarul Slatinei, Emil Moț, cei doi viceprimari ai orașului, Claudiu Stăncioiu și Gigi Vîlceleanu, dar și doi reprezentanți ai parlamentului din partea PSD, senatorul Renică Diaconescu și deputatul Marius Iancu.

Manifestarea s-a bucurat și de o imagine pitorească purtând semnătura directorului Muzeului Județean Olt, Laurențiu Guțică, care a participat la eveniment îmbrăcat în ținută de colonel de infanterie din primul război mondial, ținută purtată de ofițeri ai Regimentului 3 Olt.

La finalul manifestărilor, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că, într-o lume a globalizății, păstrarea identității naționale este foarte importantă.

„Într-o lume a globalității, cred că păstrarea identității naționale este foarte importantă. De aceea, Ziua Națională a României, 1 Decembrie, dar și de celelalte zile cu specific istoric românesc, trebuie cinstite cum se cuvine. La mulți ani România, la mulți ani români, la mulți ani olteni. Să avem o viață mai bună”, a spus, la finalul evenimentului, Marius Oprescu.

Toată lumea a format, apoi, o coadă imensă la bucătăria amenajată în fața complexului comercial Winmarkt (fostul magazin Oltul), servind tradiționalele porții de fasole cu cârnați și vin fiert. Anul acesta primăria a pregătit 2000 de porții de mâncare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here