Femeia care învață oamenii cum să își împlinească visurile își lansează cartea de căpătâi la Slatina

După o carieră în domeniul dezvoltării sociale, Mirela Oprea, licenţiată în psihologie şi ştiinţele educaţiei și doctor în cooperare internaţională şi politici de dezvoltare durabilă, îşi dedică întreaga energie proiectului Dream Management, prin care poate învăța oamenii cum să îşi realizeze visurile. Face asta prin programe de grup şi sesiuni individuale, ea fiind şi coach şi consilier format la şcoli din România, Italia şi SUA. Joi, 5 decembrie, ea își va lansa la Slatina volumul „Dream Management – Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi”, un ghid științific care îi ajută pe oameni să își realizeze visurile.

Oamenii au visat de când se ştiu şi cei cu visuri mari au pătruns în cărţile de istorie şi în memoria colectivă. Te-ai întrebat vreodată cum fac unii oameni să îşi realizeze toate visurile, în ciuda obstacolelor cu care se confruntă? Poate te-ai gândit că acei oameni pur şi simplu au noroc. Sau poate ai crezut că ei au nişte abilităţi speciale: sunt mai ageri, mai agili, mai altfel. Sau poate ai crezut că se sacrifică peste măsură. Nimic mai fals.

Mirela Oprea, autoarea volumului “Dream Management – Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi”, ne spune că, dacă am crezut aceste lucruri, atunci probabil greşim, pentru că e surprinzător cât de puţin ştim despre ştiinţa realizării visurilor. În acest volum ea arată că în turnul de fildeş al lumii academice, cercetătorii ştiu că nu există forţă motivaţională mai puternică decât cea a visurilor noastre. De asemenea, cercetătorii ştiu şi care sunt strategiile care funcţionează pentru a le realiza. Secretele sunt cunoscute, dar din păcate aceste informaţii nu sunt “traduse” pe înţelesul tuturor.

Mirela Oprea este licenţiată în psihologie şi ştiinţele educaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca) şi doctor în cooperare internaţională şi politici de dezvoltare durabilă (Universitatea din Bologna). După o carieră în domeniul dezvoltării sociale, din octombrie 2018, Mirela îşi dedică întreaga energie proiectului Dream Management, prin care ajută oamenii să îşi realizeze visurile. Face asta prin programe de grup şi sesiuni individuale, ea fiind şi coach şi consilier format la şcoli din România, Italia şi SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here