Proiectul de lege privind trecerea unor terenuri de la Romsilva la Primăria Slatina, susținut de Paul Stănescu, a ajuns la Camera Deputaților

Proiect de lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor – Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al Statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, inițiat, printre alți parlamentari, și de senatorul de Olt Paul Stănescu, se află la Camera Deputaților după ce a trecut de Senat.

Preluarea acestor terenuri de către Primăria Slatina este necesară pentru că pe acolo ar urma să treacă viitoarea centură mediană a orașului, care va face legătura între străzile Pitești și Drăgășani. Este vorba de un proiect de aproape 59 de milioane de lei finanțat din bugetul propriu al municipiului.

„Am terminat studiul de fezabilitate și lucrăm la caietul de sarcini. Probabil că în două sau trei săptămâni vom ridica documentația în licitație. O parte din centură, până la calea ferată, trece peste proprietăți private pentru care Primăria Slatina va face exproprieri, iar în altă parte trece pe terenurile Hergheliei Slatina. Noi suntem la ora aceasta cu un proiect de lege în Parlamentul României, proiect de lege prin care Primăria Slatina va deveni proprietara terenului pe care se va construi această centură mediană. Proiectul de lege a trecut de Senat, și cu această ocazie vreau să le mulțumesc domnului senator Paul Stănescu, domnului senator Renică Diaconescu și doamnei senator Siminica Mirea, care au ajutat la trecerea acestui proiect. Ba, mai mult decât atât, au fost semnatari și inițiatori ai acestui proiect, împreună cu ceilalți parlamentari de Olt.

Acum proiectul se află la Camera Deputaților”, a spus Emil Moț.

În acest context, edilul nu a ezitat să ceară public sprijinul deputatului liberal de Olt Gigel Știrbu, rugat să sprijine această inițiativă legislativă să treacă și în camera inferioară a Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here