Ziua Liceului Teoretic “Nicolae Titulescu”: 100 de ani de învățământ pedagogic la Slatina

Ca în fiecare an, în 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, Liceul Teoretic “Nicolae Titulescu” din Slatina celebrează Ziua Şcolii. În plus, anul acesta liceul va marca 100 de ani de învățământ pedagogic.

Ambele evenimente vor fi marcate printr-o serie de manifestări, vineri, întreo orele 9.30 – 16.00.

Astfel, sub genericul „Sărbătorim 100 de ani de învățământ pedagogic slătinean”, în cadrul liceului va avea loc o întâlnirea a personalităților care de-a lungu timpului au contribuit la învățământul pedagogic.

Apoi, „Titulescu – prin ochii celor de azi” este titlul unui proiect educativ județean în cadrul căruia elevii ciclului primar vor susține un program artistic, după care va fi prezentat un film despre marele diplomat Nicolae Titulescu, iar elevii profilului de arte vor prezenta o expoziție plastică pe tema „Școala mea”.

Vor fi, de asemenea, o expoziție de fotografie, un atelier de creație literară al elevilor de gimnaziu și liceu și un altul de creație plastică susținut de elevii ciclului primar.

De o importanță majoră se anunță și un simpozion interjudețean cu tema „Inovație și modernism în școala românească”.

„În ziua de 9 noiembrie 1919, în prezenţa notabilităţilor oraşului, este inaugurată, la Slatina, Şcoala Normală de Băieţi, cu internat în localul din strada Obrocari, nr. 76, o donaţie testamentară a boierului Ion Iliescu. În cererea cu numărul 53 din 7.11.1919, document aflat la Arhivele Statului, se solicită „să se facă racordul luminei electrice la localul Internatului din strada Obrocari”, deoarece urma deschiderea Şcolii Normale.”. Timp de 37 de ani am fost prezent în această unitate de învățământ: cinci ani elev (1972-1977) și 32 de ani cadru didactic (1987-2019). Precizez că profilul pedagogic a funcționat aproape 70 de ani din cei 100. Astăzi activitatea este complexă, cu mai multe elemente care ne fac unici în municipiu și în județ”, precizează Nicolae Sulger, cadru didactic de nădejde al liceului slătinean, director adjunct al acestuia vreme de două decenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here