Fostul viceprimar al Slatinei condamnat pentru corupție, Gabriel Diaconu, candidează la funcția de primar/ FOTO

Fostul viceprimar al Slatinei condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, Gabriel Diaconu, și-a anunțat candidatura la funcția de primar al municipiului-reședință de județ, ca independent.

Anunțul a apărut pe rețelele sociale, unde a fost postat un banner cu imaginea viitorului candidat și cu sloganuri electorale.

Gabriel Diaconu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în 2012, de Curtea de Apel Craiova, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţional Anticorupţie (DNA), în perioada august 2004 – martie 2006, Diaconu a atribuit în mod nelegal şi arbitrar un număr de 18 contracte de efectuare de lucrări publice. Iniţial, Diaconu fusese condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Slatina, însă, în urma recursului procurorilor DNA, magistraţii din Craiova au dispus executarea celor patru ani în regim de detenţie.

Diaconu a fost eliberat în 2015, după ce şi-a ispăşit pedeapsa în penitenciarele din Craiova, Târgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin. Între timp, a expirat și perioada în care el a avut interdicție să își exercite dreptul la vot și de a fi ales în funcții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here