La 30 de ani de la Revoluţie, evenimentele din 1989 vor fi discutate în Parlamentul European. Băsescu: „Luni, la Strasbourg, va avea loc un eveniment unic”

Luni, 16 decembrie, Revoluţia Romana din 1989 va fi discutată în Parlamentul European, a anunţat europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, într-o postare de pe Facebook, de sâmbătă.

“Revoluţia din România în dezbaterea Parlamentului European! Luni, la Strasbourg, va avea loc un eveniment unic. Se va dezbate o rezoluţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989”, a precizat fostul preşedinte.

“Dezbaterea are loc în ziua de 16 Decembrie, exact la 30 de ani de la începerea Revoluţiei la Timişoara, iar votul în plenul Parlamentului pentru Rezoluţie se va da Joi, 19.12.2019”, a adăugat Traian Băsescu.

În continuare, Traian Băsescu a indicat un consens între politicienii romani din Parlamentul European cu privire la textul care va fi citit luni.

“Un alt lucru bun este că toţi cei 32 de parlamentari români, indiferent de aparteneţa politică, au putut să facă propuneri pe proiectul de text şi îl vor susţine în plen.

“La fel de important este că liderii tuturor grupurilor parlamentare au fost de acord cu propunerea grupului PPE de a se introduce în dezbaterea Plenului Parlamentului Rezoluţia despre Revoluţia Română”, a mai scris europarlamentarul PMP.

Postarea originală de pe Facebook a fostului preşedinte, Traian Băsescu

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here