E scandal în Parlament pe majorarea alocaţiilor pentru copii. Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului PSD de dublare a alocaţiilor pentru copii, propunerea acestuia fiind respinsă de plen. S-au înregistrat 124 de voturi ”pentru”, 125 – ”împotrivă” şi 8 abţineri.
„Vă rog să retrimiteţi la comisii plx 124/2019 pentru punctul de vedere al Guvernului. Vrem ca acest proiect să fie într-adevăr pe lege. Acum se încalcă legea că nu există punctul de vedere al Guvernului şi fişa fiscală. Altfel se creează premisele atacării proiectului la CCR”, a spus Florin Roman.
„Acest proiect prevede dublarea alocaţiilor pentru copii şi este o iniţiativă a grupului PSD, un amendament adoptat în Comisia de muncă, iar colegii de la PNL doresc retrimiterea, ca urmare doresc ca aceste alocaţii să nu se majoreze. Anul acesta PNL a propus dublarea alocaţiilor şi PSD a găsit resurse. Acum propune PSD şi consider că PNL are obligaţia să găsească resurse. Orice alt vot arată că PNL este populist şi când este la putere caută motive pentru a nu majora alocaţiile”, a spus Simonis.
Deputatul UDMR Szabo Odon a arătat că UDMR este pentru dublarea alocaţiilor, însă consideră că trebuie retrimis la comisie pentru a afla punctul de vedere al Guvernului.
„Anul trecut UDMR a susţinut iniţiativa de dublare a alocaţiilor, atunci câţiva colegi au făcut campanie plătind reclame că în comisii cei care nu au votat sunt împotriva copiilor, în plen iniţiativa a trecut cu cei împotriva cărora au făcut campanie. Toată lumea trebuie să fie responsabilă, vom vota retrimiterea la comisie pentru a vedea punctul de vedere al Guvernului, dar apoi vom vota dublarea alocaţiilor”, a precizat deputatul UDMR.
„ALDE nu doreşte să intre în acest joc între PSD şi PNL în care fiecare doreşte să aibă dreptate. Votăm retrimiterea şi solicităm şi retrimiterea proiectului cu reducerea cotei TVA pentru a vedea impactul”, a spus şi deputatul ALDE Varujan Vosganian.
Comisia de Muncă din Camera Deputaților a admis marţi amendamentul depus de PSD privitor la dublarea alocațiilor copiilor. Astfel, dacă proiectul este votat de plen, alocațiile cresc la 300 de lei și la 600 de lei pentru copiii cu handicap.
Cei de la PNL și USR s-au opus amendamentului susținând că ar fi un impact bugetar de 2 miliarde de lei și bugetul nu-l poate suporta.
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat că impactul bugetar al reducerii TVA de la 19 la 16% ar fi de 11,8 miliarde de lei, iar dublarea cuantumului alocațiilor pentru copii de la 300 la 600 de lei ar aduce costuri suplimentare pentru stat de 6 miliarde de lei. „Deficitul bugetar s-ar duce la 5% din PIB”, a declarat Cîțu, marți, la Digi24.
Florin Cîțu a spus că și în cazul în care măsurile cu impact bugetar adoptate astăzi în comisiile Camerei Deputaților nu vor trece de votul plenului vor exista consecințe negative, precum creșterea costurilor finanțării statului român.
„Ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este văzut pe piețele internaționale (…) Politicienii români trebuie să înțeleagă că nu fac rău PNL sau ministrului Cîțu, ci românilor. Piețele nu așteaptă până la votul din plen. Cred că în zilele următoare vor fi presiuni pe cursul de schimb. Este o ambiție copilărească, ca să nu spun prostească a unor politicieni”, a declarat Florin Cîțu.
Sursa: romaniatv.net



































