Cabinetul Orban și-a angajat răspunderea pe actul normativ, care urmează să ajungă la promulgare.
Astfel, se plafonează indemnizațiile pentru demnitarii publici la nivelul din decembrie 2019 pentru tot anul 2020. Indemnizațiile se stabilesc pe baza coeficienților din lege și a salariului de bază minim brut. Dat fiind faptul că de la 1 ianuarie 2020 salariul minim se va majora de la 2.080 la 2.230 de lei, ar fi trebuit ca și indemnizațiile demnitarilor să se majoreze din 2020, dar Executivul a propus înghețarea lor.
De asemenea, cuantumul indemnizației de hrană se va menține la nivelul din 2019, adică la 346 de lei. Această sumă reprezintă valoarea brută a indemnizației lunare.
Nu în ultimul rând, indemnizația de merit rămâne și ea neschimbaată. Cuantumul acesteia este de 6.240 de lei.
Pe de altă parte, există excepții legale în ceea ce privește cumulul salariului de la stat cu pensia. Vor fi exceptați de la această prevedere angajații din învățământul preuniversitar (mai ales din mediul rural, unde există un deficit de cadre didactice și predau mulți pensionari) și însoțitorii persoanelor cu handicap.
Sursa: romaniatv.net