Fosta șefă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, condamnată la închisoare cu executare, în permisie de Anul Nou/ FOTO

Sursa foto: Facebook/Carmen Marinescu

Fosta șefă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, condamnată în 2017 la închisoare cu executare într-un dosar de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații, a beneficiat de permisie de Anul Nou, putând petrece astfel cîteva ore alături de familie.

Clipele trăite alături de cei dragi au fost descrise de Carmen Marinescu într-un mesaj emoționant postat pe pagina ei de socializare.

Fosta judecătoare spune că se simte un alt om după ce a iertat tot și le transmite tuturor, inclusiv celor care s-au îndepărtat de ea după problemele în Justiție, fericire și liniște.

„Prieteni dragi, acesta este bradul care m-a așteptat (pentru câteva ore) acasă. Îmi era tare dor! Îmi este foarte dor de voi toți. Vă mulțumesc tuturor acelora care m-ați vizitat. Și acelora care mi-au scris! Și acelora care ați fost lângă familia mea! Acelora care mi-ați transmis gândurile voastre bune și acelora care v-ați rugat! Acum știu (și sunt mândră de asta!) cât de plăcut este să ți se simtă absența aproape mai tare decât prezența! Scrisorile, vizitele și gândurile voastre mi-au dat multă putere! Sunt mândră de familia mea, de voi și de mine! Mă simt un om complet și pentru că am iertat tot și pentru că i-am înțeles pe cei care au plecat. Ei oare cum se simt? Suntem oameni, cu bune și rele … Vă mulțumesc pentru că existați în viața mea, fie că ați rămas, fie că sunteți trecători! Vă iubesc pe toți și nici o închisoare nu va reuși să-mi ia aceste trăiri… La mulți ani, fericire și liniște!”, a scris, pe Facebook, fosta președintă a Tribunalului Olt.

Judecătoarea Carmen Marinescu a fost condamnată definitiv, în 2017, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost denunțată de interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, fiind găsită vinovată pentru luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins contestația formulată împotriva deciziei Curții de Apel Craiova.

În același dosar, soțul fostei șefe a Tribunalului Olt, Iulius-Severus Marinescu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, fiind eliberat condiționat în octombrie 2018, iar avocatul Dumitru Cismaru, prin care Carmen Marinescu ar fi primit banii, a fost condamnat trei ani și jumătate după gratii.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea potrivit căreia Eugenia Carmen Marinescu a pretins și a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la persoana denunțătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea lui Bercea Mondial în stare de libertate și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate în dosarul în care acesta era judecat pentru tentativă de omor.

Carmen Marinescu, alături de familie (sursa foto: Facebook/Carmen Marinescu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here