Polițiștii din Olt au început în forță 2020: Sute de amenzi de peste 220.000 lei în primele zile ale anului

Peste 800 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 220.000 de lei, au fost aplicaete de polițiștii din Olt în primele zile ale noului an.

În primele zile ale anului 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt au intervenit la 792 de evenimente, dintre care 514 au fost sesizate prin serviciul 112.

„În urma intervențiilor, au fost aplicate 807 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 222.872 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Alexandra Dicu.

Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut și 49 de permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare, a mai precizat ofițerul de relații cu presa din cadrul IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here