O doctoră de la Spitalul Slatina se zbate între viață și moarte după ce a născut doi gemeni

Un medic de 37 de ani de pe Secţia Obstetrică-Ginecologie II de la Spitalul Slatina se zbate între viaţă şi moarte după ce a născut doi gemeni. Potrivit gazetanoua.ro,  femeia se află în prezent la spitalul din Craiova. 

Doctora are o poveste impresionantă, scriu cei de la gazetanoua.ro. După o fertilizare in vitro, femeia a reuşit să rămână însărcinată. Având o sarcină gemelară, pacienta a fost monitorizată permanent de către medicii de la Craiova, unde a şi născut în cursul săptămânii trecute. Starea proaspetei mămici s-a schimbat brusc sâmbătă dimineață, când a intrat în stop cardio-respirator. Colegii de la unitatea medicală din Craiova au resuscitat-o minute în şir şi au reuşit să o aducă în simţiri.

Şefa Secţiei de Ginecologie II de la Spitalul Slatina, medicul Adela Manta, spune că este foarte afectată de starea în care se află colega ei.

„Suntem dărâmaţi. Este colega noastră. Şi-a dorit foarte mult copii, a rămas însărcinată după o fertilizare in vitro la Craiova, acolo unde a şi fost urmărită. A avut o sarcină gemelară şi a născut la 32 de săptămâni. Au apărut complicaţii, lumea nu înţelege că înainte de a fi medici şi noi suntem oameni. Am înţeles că micuţii sunt în stare stabilă. Ea este în stare gravă, dar nu ştiu mai multe detalii. Noi am ajutat-o cu ce am putut. Avem un respect deosebit pentru domnul manager, pentru că a trimis materiale sanitare pentru colega noastră. Pentru oricine ar fi făcut acest lucru, dar cu atât mai mult cu câte este colega noastră”, a spus, pentru gazetanoua.ro, Adela Manta.

Ginecologul lucrează de mai bine de şase ani la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Sursa: gazetanoua.ro 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here